Joaca-te cu mine , fii prietenul meu!

Grupurile de joc si socializare din cadrul proiectului Joacă‐te cu mine, fii prietenul meu! vor fi derulate în perioada 15 septembrie – 15 decembrie 2017. Proiectul este susținut prin Timotion – Timișoara se mișcă! 2017, eveniment organizat de Club Sportiv Asociația Alergotura și #FundațiaComunitarăTimișoara.
Beneficiarii direcți ai proiectului sunt:
‐ 14 copii diagnosticați cu autism  (sau cu diagnostice asociate: sindrom Down, hiperkinezie, retard in achiziții), cu vârste cuprinse între 3 și 14 ani și familiile acestora.

Printre activitățile cuprinse în cadrul grupurilor de joc și socializare, se numără: ateliere de pictură; stimulare senzorială; joc de rol și joc simbolic; dans; modelaj; ateliere de creație; petreceri tematice (Carnavalul Toamnei, Vine Moș Nicolae, Petrecerea de Crăciun), serbarea zilelor de naștere ale copiilor.

Asociația are o echipă formată din:
‐un coordonator de proiect;
‐doi psihologi;
‐un psihopedagog;
‐voluntari din cadrul Facultății de Psihologie sau Psihopedagogie specială.

Proiectul are ca scop principal stimularea limbajului, a creativității și imaginației copiilor cu autism, implicarea în grupuri de joc și socializare. Activitățile vor avea caracter educativ și recreativ și se vor desfășura la sediul asociației noastre, după programul școlar al copiilor.

Beneficiile integrării în activități recreative (care nu sunt relaționate cu terapia) pentru copiii cu autism:
‐generează copiilor cu autism plăcere în a duce la bun sfârșit activitatea;
‐creează un cerc de siguranță;
‐face posibilă socializarea spontană;
‐scade frustrarea și stresul;
‐crește stima de sine;
‐oferă posibilități infinite de a crea scenarii ludice.

Fotografia postată de Invatam cu pictograme.