Asociația Învățăm cu pictograme, înființată la începutul anului 2015 in Timisoara, își propune să susțină drepturile persoanelor diagnosticate cu tulburare din spectrul autist (TSA) sau cu alte tulburări de dezvoltare, recuperarea prin terapie bazată pe utilizarea pictogramelor, a imaginilor în general, precum şi consilierea familiilor acestora prin organizarea de grupuri de suport şi de cursuri sau seminarii relaţionate cu domeniul tulburării din spectrul autist sau alte tulburări de dezvoltare, toate acestea desfasurate in scopul creşterii calităţii de viaţă a acestor persoane dar şi a familiilor acestora.

Printre obiectivele asociației se numără și realizarea si editarea de cărţi de metodică precum și a caietelor speciale ,a materialelor adaptate, utilizând pictogramele ca suport vizual, pentru a ajuta copiii și persoanele cu TSA sau alte tulburări de dezvoltare să înțeleagă anumite concepte cât mai ușor, pentru a beneficia de șanse egale la o viață cât mai independentă cu putință, urmărindu-se, dezvoltarea autonomiei personale și sociale, a limbajului, psihomotricității, cogniției…

De asemenea, ca obiectiv principal avem in vedere infiintarea unui centru pentru terapii și resurse în autism.

Vă invităm să consultaţi unele din proiectele noastre pe acest site.  Noi credem în îmbunătăţirea constantă a serviciilor noastre pentru a contribui la cresterea calitatii de viata a persoanelor cu TSA.

2% pentru Asociația Învățăm cu pictograme Timișoara

Dragi prieteni, începem campania noastră de strângere a formularelor prin care se poate redirecționa 2% din impozitul pe venit.

La fel ca in anii trecuti, Codul Fiscal pune la dispozitia contribuabililor mecanismul de redirectionare a 2% din impozitul pe venit datorat pentru anul 2017, catre o entitate non profit. Conform Ministerului Finantelor Publice, modalitatea de implementare a prevederii este similara, contribuabilul trebuind sa completeze formularul 230 (pentru veniturile proveniind din salarii) sau 200 (pentru venituri din alte surse) si sa le depuna la administratia financiara de care apartin pana la data de 25 mai.

Acest mecanism de redirecționare a impozitului pe venit reprezintă o importantă sursă de susținere a activităților asociației noastre, din care fac parte în jur de 20 de familii de copii cu autism și alte tulburări de dezvoltare. Fondurile obținute în acest mod vor fi folosite pentru a oferi în continuare gratuități familiilor din asociație precum și pentru a achiziționa noi materiale de terapie. In caz contrar, acest impozit pe venit revine statului.Dumneavoastra alegeti cui il veti redirectiona!

Formularul 230 (Persoane Fizice) se descarcă de aici: d230-2016

Formularul 200 (pentru PFA) se descarcă de aici: d-200-2016

Imputernicirea se descarca de aici:  imputerniciredanah

Ne ocupăm noi de colectarea formularelor și depunerea lor la ANAF.

Dacă vrei să susții programele educative și recreative ale asociației Învățăm cu pictograme Timișoara nu ezita să ne contactezi: contact@invatamcupictograme.com

MULȚUMIM!!!

COLABORATORI SI PARTENERI EVENIMENTE